Reacția lui Iohannis, după ce un militar american a leșinat în apropierea lui. Ce a făcut Obama într-o situație asemănătoare / Imaginile zilei vin de la Constanța – VIDEO
În spațiul public au apărut imagini cu momentul în care militarul american a leșinat, în timpul evenimentelor dedicate Zilei Marinei de la Constanța.În imagini se vede că președintele Klaus Iohannis își continuă discursul la pupitru, în timp ce soldații încearcă să îi acorde prim ajutor militarului.
ORA 14:20 Mii de persoane prezente în Portul Turistic Mangalia, de Ziua Marinei Române
Ziua Marinei Române a fost sărbătorită, joi, și în Portul Turistic Mangalia, câteva mii de persoane fiind prezente la amplele manifestări organizate de militarii Forțelor Navale Române, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Spectacolul dedicat evenimentului a cuprins, încă de dimineață, o serie de activități special pregătite pentru turiști și localnici, spectatorii putând urmări exercițiile militare care ce s-au desfășurat pe mare, dar și pe uscat, în care au fost implicate nave militare, scafandri de luptă, infanterie marină care a folosit muniția de manevră, elicoptere și avioane de atac pentru îndepărtarea inamicului.
Pe cheul din Portul Turistic, spectatorii au avut prilejul de a sta destul de aproape de militarii care respingeau un atac armat de pe mare, moment foarte apreciat de public.
După exercițiile militarilor, zeul Neptun a declarat deschise jocurile marinărești, la care au avut acces și spectatorii. Conform programului vor urma după-amiază concursuri de ambarcațiuni cu rame și vele, dar și jocurile marinărești precum: „porcul la școndru”, „trasul la parâmă”, „fuga cu oul în lingură”, „fuga în sac”, „hora rațelor” sau „aruncarea bandulei în mare”.
Manifestările prilejuite de marea sărbătoare a marinarilor vor mai cuprinde un concert de muzică de fanfară, dar și un spectacol artistic susținut de colaboratori ai Cercului Militar.
De asemenea, începând cu ora 18.00, va avea loc un concert al cunoscutei interprete Antonia, pe scena plutitoare din Portul Turistic. Tot aici, vor mai susține recitaluri Ana Maria Telefca, dar și dansatorii din Ansamblurile Zestrea Callatiană și trupa de mici dansatori condusă de Oana Pencea.
ORA 13:25 Ziua Marinei, sărbătorită și în Capitală. O serie de evenimente, organizate în Parcul Regele Mihai I
Ziua Marinei a fost sărbătorită și în Capitală, joi, în Parcul Regele Mihai I din București. Aici, Primăria Capitalei împreună cu Forțele Navale Române au organizat o serie de evenimente tematice, la care au participat cetățeni de toate vârstele.
La evenimentul din Parcul Regele Mihai (fost Herăstrău) au fost prezenți oameni de toate vârstele, ofițeri în rezervă și ofițeri ai Forțelor Navale, dar și Brigada 30 de Gardă „Mihai Viteazul”.
Evenimentul s-a desfășurat în zona debarcaderului din Parcul Regele Mihai I, unde au avut loc depuneri de coroane, dar și o slujbă religioasă pentru sfințirea ancorei de flori. La final, ancora de flori a fost aruncată în lacul Herăstrău.
Directorul Statului Major al Forțelor Navale, Valentin Pufulescu, a dat citire ordinului comun al ministrului Afacerilor Interne, ministrului Apărării Naționale și ministrului Transporturilor, adresat în contextual sărbătoririi Zilei Marinei Române.
„Oficializată ca sărbătoare a marinarilor români la 15 august 1902, în urmă cu 117 ani, de Sfânta Maria Mare, Ziua Marinei Române și-a certificat pe deplin caracterul de autentic festival al mării și spiritualității marinărești. Programele alcătuite de organizatori dau farmec și culoare unei sărbători care este, în egașă măsură, a Forțelor Navale Române, a Poliției de Frontieră Române, a Marinei Comerciale, a orașelor-porturi și a țării”, se precizează în acest Ordin comun.
„În acest an, Nava Școală „Mircea” apaținând Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, împlinește 80 de ani de existență în servicuul Marinei Militare Române, eveniment marcat printr-un voiaj de instrucție și reprezentare internațională în perioada 5.05 – 7.08 2019, în care s-a refăcut traseul voiajului istoric efectuat în anul 1939 și care a contribuit la promovarea imaginii României pe perioada istorică a exercitării Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, înscriindu-se ca valoare notabilă de mândrie națională cu valențe de reprezentare la nivelul UE”, se mai arată în Ordin.
ORA 13:15Spectacolul naval de Ziua Marinei Române de la Constanța s-a încheiat. Au asistat aproximativ 10.000 de oameni. Urmează jocuri marinărești în Portul Tomis
Mii de marinari militari, zeci de nave, aeronave și ambarcațiuni au prezentat cel mai mare spectacol naval pe care Forțele Navale Române îl organizează, an de an, în România.
Evenimentele organizate cu prilejul Zilei Marinei Române au fost dedicate navei-școală „Mircea”, „ambasadorul onorific în serviciul României”, care a împlinit, anul acesta, 80 de ani de când poartă tricolorul românesc pe mările și oceanele lumii.
Festivitățile dedicate Zilei Marinei Române de la Constanța au început pe faleza din fața Comandamentului Flotei, prin ridicarea Pavilionului, geacului și a Marelui Pavoaz, la bordul navelor militare, concomitent cu intonarea Imnului de Stat al României și cu salutul cu cele 21 de salve de tun, conform tradiției marinărești. După alocuțiuni, Zeul Neptun și-a făcut apariția din largul mării, pentru a da startul demonstrațiilor, iar drapelele României, NATO și Uniunii Europene au fost purtate în semn de salut de trei scafandri parașutiști lansați din elicoptere și de trei ambarcațiuni rapide.
Spectacolul a continuat cu cele trei remorchere multifuncționale „Vânjosul”, „Vârtosul” și „Voinicul”, șase ambarcațiuni rapide care au invitat publicul „la vals”, iar după retragerea acestora au fost inserate elemente de cercetare-diversiune. Scafandrii de luptă au fost lansați de la bordul unui elicopter Puma Naval și de la bordul unei ambarcațiuni rapide, pentru a simula atacul țărmului, de unde au primit riposta unei alte grupe de scafandri de luptă.
Demonstrațiile au continuat cu secvența de respingere a atacului aviației inamice.
Pe mare, fregata „Regele Ferdinand” a prezentat simularea unei apuntări a elicopterului Puma Naval la bordul său și a deschis parada navală.
Evenimentele vor continua însă până la ora 22.00. Tradiționalele jocuri marinărești sunt organizate în Portul Tomis, în intervalul orar 13.00 – 15.00, iar de la ora 20.00, pe faleza din Constanța, Muzica Militară a Forțelor Navale va interpreta numeroase piese din repertoriul marinăresc.
La ora 21.00, marinarii se vor retrage cu torțe pe itinerariul Poarta 1 Port Constanța – Comandamentul Flotei – Piața Ovidiu și retur, iar, la ora 22.00, de la bordul navelor militare vor fi lansate lampioane și în Portul Tomis va fi prezentat un spectacol de artificii, oferit de Sindicatul Liber al Navigatorilor și Administrația Porturilor Maritime Constanța.
ORA 11:10Ordinul „Virtutea Maritimă” în grad de comandor, conferit de Iohannis navei-școală „Mircea”
Președintele Klaus Iohannis a conferit joi, la Constanța, ordinul „Virtutea Maritimă” în grad de comandor navei-școală „Mircea”.
„Vreau să-i salut și să-i felicit și pe cei care au participat la marșul internațional de instrucție al Navei Școală «Mircea». Fiind cea mai longevivă prezență navală română pe mările și oceanele lumii, velierul a împlinit 80 de ani sub drapelul tricolor și este unul dintre păstrătorii tradițiilor navale românești. În semn de apreciere a înaltului profesionalism și a rezultatelor importante obținute de-a lungul timpului de către echipajul Navei Școală «Mircea», am conferit pavilionului acestei nave Ordinul «Virtutea Maritimă» în grad de comandor, cu însemn de pace, pentru militari”, a spus șeful statului.
Ordinul „Virtutea Militară” face parte din categoria decorațiilor pe domenii de activitate.
ORA 10:50Ministrul Apărării: Regiunea Mării Negre se transformă în spațiu al tensiunilor, al riscurilor
Ministrul Apărării, Gabriel Leș, a spus în discursul său de Ziua Marinei, că poziția strategică a României la frontiera estică a NATO aduce oportunități, dar și provocări pentru forțele navale, subliniind că regiunea Mării Negre se transformă în spațiu al tensiunilor și al riscurilor.
ORA 10:40 Președintele: Trebuie să acționăm mult mai rapid pentru a depăși sincopele procedurilor de achiziții
Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că statul trebuie să acționeze mult mai rapid pentru a depăși sincopele apărute în procedurile de achiziții a echipamentelor necesare pentru înzestrarea Armatei. Șeful statului i-a felicitat pe marinari pentru îndeplinirea misiunilor.
„Doamnelor și domnilor, asigurarea securității și apărării naționale, care garantează siguranța fiecărui român nu se poate realiza fără o bună înzestrare și modernizare a Armatei și fără perfecționarea continuă la militarilor noștri. Tocmai de aceea încă de la începutul mandatului meu am inițiat Acordul politic național pentru creșterea finanțării pentru apărare, prin care se alocă anual acestui domeniu 2% din PIB. Dimensiunea maritimă reprezintă un element esențial și din această perspectivă accentul va fi pus pe componenta navală și pe cea de apărare aeriană și antirachetă. Au fost făcutți pași importanți în această direcție, dar încă nu sunt suficienți. Trebuie să acționăm mult mai rapid pentru a depăși sincopele și inconsecvențele din procedurile de achiziții a dotărilor atât de necesare misiunilor în care suntem angajați”, a declarat Klaus Iohannis, la Constanța.
ORA 10:30Iohannis, de ziua Marinei: Asigurarea securității nu se poate face fără înzestrare
Președintele Klaus Iohannis a declarat joi, la Constanța, la evenimentele dedicate Zilei Marinei, că asigurarea securității în zonă se poate face doar prin înzestrare și pregătire, menționând că liderii europeni au subliniat la Summit-ul d ela Sibiu că toți apără o Europă Unită.
„Marea Neagră și întreaga regiune au o importanță strategică deosebită pentru întregul stațiu euro-atlantic. Securitatea este vitală în asigrarea secutității noastre, a tuturor. Pentru descurajarea actelor ostile, avem nevoie de o abordare coerentă, coordonată la toate nivelurile. Ca stat membru UE și NATO, România face parte și dintr-un spațiu comun de apărare. La finalul Summitului de la Sibiu, noi, liderii europeni, ne-am angajat să apărărm o singură Europă, de la est la vest și de la nord la sud”, a declarat Klaus Iohannis.
„Acesta este de fapt și principiul consacrat de NATO, «toți pentru unul și unul pentru toți»,care ne oferă garanția că suntem protejați și apărați (…) Asigurarea securității și apărării naționale, care garantează siguranță fiecărui român nu se poate face fără înzestrare, fără o bună organizare a Armatei”, a mai spus șeful statului.
ORA 10:00Au început manifestările de Ziua Marinei Române la Constanța. Participă Klaus Iohannis
Spectacolul naval de amploare de Ziua Marinei Române, prezentat de mii de marinari militari, zeci de nave, aeronave și ambarcațiuni, a început la Constanța. Participă președintele Klaus Iohannis și ministru al Apărării, Gabriel Leș.
A fost intonat imnul de stat și sunt ridicate Pavilionul, geacul și Marele Pavoaz.
La manifestări participă și președintele Klaus Iohannis și ministru al Apărării, Gabriel Leș.
Știre inițială
Pentru marcarea Zilei Marinei Române, sunt planificate festivități în Constanța, unde se estimează participarea a aproximativ 20.000 de persoane, în Brăila, cu aproximativ 10.000 de participanți, și în Galați, circa 5.000 de persoane, la fel ca în localitatea Mangalia.
Mii de marinari militari, zeci de nave, aeronave și ambarcațiuni vor prezenta cel mai mare spectacol naval pe care Forțele Navale Române îl organizează, an de an, în România.
Potrivit reprezentanților Statului Major al Forțelor Navale, evenimentele organizate cu prilejul Zilei Marinei Române sunt dedicate navei-școală „Mircea”, „ambasadorul onorific în serviciul României”, care a împlinit, anul acesta, 80 de ani de când poartă tricolorul românesc pe mările și oceanele lumii.
„Pentru recunoașterea contribuției sale la promovarea imaginii țării noastre pe meridianele lumii, precum și pentru rolul său în păstrarea valorilor și tradițiilor marinărești, drapelul navei-școală Mircea va fi decorat cu Ordinul Virtutea Maritimă cu însemn de pace în grad de Comandor”, au transmis reprezentanții Statului Major al Forțelor Navale.
Festivitățile dedicate Zilei Marinei Române de la Constanța vor începe la ora 9.55, pe faleza din fața Comandamentului Flotei, prin ridicarea Pavilionului, geacului și a Marelui Pavoaz, la bordul navelor militare, concomitent cu intonarea Imnului de Stat al României și cu salutul cu cele 21 de salve de tun, conform tradiției marinărești.
După alocuțiuni, Zeul Neptun își va face apariția din largul mării, pentru a da startul demonstrațiilor, iar drapelele României, NATO și Uniunii Europene vor fi purtate în semn de salut, de trei scafandri parașutiști lansați din elicoptere și de trei ambarcațiuni rapide.
Scena marină va fi ocupată, în minutele următoare, de cele trei remorchere multifuncționale, „Vânjosul”, „Vârtosul” și „Voinicul”, și de șase ambarcațiuni rapide, care vor invita publicul „la vals”. După retragerea acestora, vor fi inserate elemente de cercetare-diversiune. Scafandrii de luptă vor fi lansați de la bordul unui elicopter Puma Naval și de la bordul unei ambarcațiuni rapide, pentru a simula atacul țărmului, de unde vor primi riposta unei alte grupe de scafandri de luptă.
Demonstrațiile continuă cu secvența de respingere a atacului aviației inamice. Aeronavele de luptă MIG-21 Lancer, F-16 și Eurofighter Typhoon vor juca rolul taberei adverse și vor ataca gruparea de forțe de pe mare. Sistemele de artilerie de la bordul navelor din dispozitivul de pe mare, tunurile și transportoarele amfibii blindate (TAB) de pe dig vor respinge cu foc, atacul aerian, repriză în care vor fi utilizate aproximativ 2.000 de unități de muniție de manevră, cu calibre cuprinse între 14,5 și 100 mm.
În continuare, conform scenariului, punctul de conducere al exercițiului demonstrativ va fi informat de echipajul american al unui avion de cercetare P8 Poseidon că un submarin inamic se află în raionul maritim din fața Comandamentului Flotei. Imediat, un elicopter Puma Naval va lansa o geamandură radio-hidro-acustică, pentru localizarea poziției submarinului, o corvetă va ataca cu o torpilă și cu bombe reactive, iar de la bordul aparatului de zbor se va executa o tragere cu torpile ușoare.
După anihilarea pericolului submarin, exercițiul continuă cu secvența de respingere a desantului maritim. Zece ambarcațiuni de asalt se vor îndrepta spre faleză și vor executa foc cu muniție de manevră, dar atacul forțelor ostile va fi respins, conform scenariului, de pe mare, de trei vedete blindate fluviale, din aer, de aeronave F-16 și de elicoptere Puma, iar de pe mal de tunuri, de TAB-uri și de infanteriști marini. Siguranța publicului de pe faleză va fi asigurată cu aproximativ 3.600 de unități de muniție de manevră, calibre cuprinse între 5,45 și 100 mm.
Migrația ilegală pe mare și amenințările asimetrice sunt două elemente pe care marinarii și aviatorii le vor combate, simultan, cu un mozaic de forțe navale și aeriene, ce aparțin ministerelor apărării naționale, afacerilor interne și transporturilor, aspect care subliniază importanța cooperării interdepartamentale și interinstituționale. Navele MAI și ARSVOM (Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare) vor intercepta o ambarcațiune suspectă, iar elicopterul ARSVOM va survola raionul acțiunii. Ambarcațiunea cu migranți va fi interogată și, după cercetarea situației, aceasta va fi însoțită în port, conform procedurilor. În același timp, ambarcațiunile rapide ale Forțelor Navale lansează la apă patru scafandri, care vor fi recuperați de un elicopter Puma Naval. De pe parâma elicopterului, scafandrii vor saluta oficialitățile și publicul de pe faleză, marcând, astfel, încheierea exercițiilor demonstrative.
Pe mare, fregata „Regele Ferdinand” va prezenta simularea unei apuntări a elicopterului Puma Naval la bordul său și va deschide parada navală, la care vor participa toate navele și aeronavele care au performat în fața falezei Comandamentului Flotei.
În acordurile Muzicii Militare a Forțelor Navale, Garda de Onoare va încheia Exercițiul demonstrativ „Forțele Navale Române 19″, dar evenimentele vor continua, la Constanța, până la ora 22.00.
Tradiționalele jocuri marinărești vor fi organizate, în Portul Tomis, în intervalul orar 13.00 – 15.00, iar de la ora 20.00, pe faleza din Constanța, Muzica Militară a Forțelor Navale va interpreta numeroase piese din repertoriul marinăresc.
La ora 21.00, marinarii se vor retrage cu torțe pe itinerariul Poarta 1 Port Constanța – Comandamentul Flotei – Piața Ovidiu și retur, iar, la ora 22.00, de la bordul navelor militare vor fi lansate lampioane și în Portul Tomis va fi prezentat un spectacol de artificii, oferit de Sindicatul Liber al Navigatorilor și Administrația Porturilor Maritime Constanța.
Foto: Forțele Navale Române / Facebook